Bunăstare: Despre politică și economie

Schimbarea fundamentală a Republicii Moldova dintr-o economie planificată într-una de piață a fost o consecință a declarației de independență din 27 august 1991. Astfel, o decizie politică conturată de valorile societății și a reprezentanților acesteia a schimbat fundamental structura economiei. Alegerile parlamentare care urmează să aibă loc pe data de 28 septembrie 2025 sunt deosebit de importante prin prisma efectelor acestei decizii colective asupra modelului economic de dezvoltare a țării pe care ne dorim să-l adaptăm.

Sistemul politic definește sistemul economic urmat, iar sistemul economic definește bunăstarea noastră.

Ne dorim un sistem economic apropiat de cel al Uniunii Europene, cu reglementări menite să ne protejeze, sau un sistem economic de tip estic, în care amprenta de carbon, angajații, calitatea produselor și serviciilor sunt secundare? Conștientizăm oare rolul și subtilitățile reglementărilor și costul asociat acestora?

Instituții incluzive

În cartea De ce eșuează națiunile, autorii Daron Acemoglu & James A. Robinson evidențiază importanța instituțiilor statului, ca factor central care explică dezvoltarea economică pe termen lung. Garantarea drepturilor de proprietate, promovarea statului de drept și asigurarea accesului la participarea economică și politică, sunt elemente fundamentale care creează stimulente pentru inovație, investiții și creștere durabilă. Este esențial să conștientizăm că multe dintre lucrurile pe care le considerăm astăzi „firești”: protecția consumatorului, libertatea de a începe o afacere, siguranța contractelor, sunt rezultatul unor instituții incluzive, construite în timp.

Desigur, regulile impuse de instituțiile publice pot crea uneori distorsiuni în economie și pot afecta competitivitatea companiilor. Reglementările nu sunt neutre, ele pot să încurajeze inovarea sau, dimpotrivă, să devină bariere inutile. Diferențele dintre state apar tocmai din modul în care aceste reguli sunt aplicate: fie în interesul cetățeanului, fie în interesul unor elite restrânse. Impunerea unor standarde, certificări sau obligația de a raporta contabilitatea, generează costuri pentru întreprinderi. Totuși, aceste costuri trebuie privite și ca investiții în siguranță și încredere. Fără ele, consumatorii nu ar mai putea returna produsele achiziționate în 14 zile, nu ar ști ce conțin alimentele, iar firmele care nu respectă standardele ar fi avantajate în mod neloial. Mai mult, reglementările ESG (Mediu, Social și Guvernanță) sunt astăzi un exemplu de cum instituțiile pot modela comportamentul companiilor. Ele obligă întreprinderile să acorde atenție energiei regenerabile, calității solului, condițiilor de muncă ale angajaților și altor aspecte cu impact asupra societății. E adevărat că aceste norme adaugă costuri și pot reduce competitivitatea firmelor pe piețele globale, unde standardele nu sunt similare. Însă, beneficiile lor pe termen lung: reducerea poluării, creșterea calității produselor și diminuarea poverii asupra sistemului social și de sănătate depășesc costurile imediate. Astfel, instituțiile incluzive nu înseamnă absența costurilor, ci existența unui cadru care transformă aceste costuri în beneficii colective pe termen lung. Tocmai aici se află diferența dintre statele care reușesc să creeze prosperitate durabilă și cele care rămân captive într-un cerc vicios al subdezvoltării.

Inegalitatea socială

Atunci când vorbim despre dezvoltare economică, nu este suficient să ne uităm doar la creșterea PIB-ului sau la „mărimea plăcintei”. La fel de important este modul în care această plăcintă este împărțită între diferitele categorii sociale. Doar o distribuție echitabilă a resurselor poate permite fiecărui cetățean să-și atingă potențialul, indiferent de mediul din care provine. În lipsa acestei echități, diviziunile sociale se accentuează, iar polarizarea politică devine inevitabilă. Coeficientul GINI, după cheltuielile de consum, cât și după venituri, indică că inegalitatea este mai ridicată în mediul urban decât în cel rural, iar după 2018–2019 se observă o tendință clară de creștere. În ceea ce privește veniturile disponibile, decalajul urban–rural persistă, iar nivelul total pe țară rămâne ridicat, cu fluctuații semnificative în ultimii ani. Aceste diferențe nu sunt simple statistici, ci reflectă realități economice care influențează direct șansele de viață și opțiunile politice ale oamenilor.

Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, în cartea ”Drumul spre libertate: economie și societatea bună” evidențiază faptul că distribuirea veniturilor este responsabilitatea procesului politic, nu a economiștilor tehnocrați. Într-un domeniu precum economia unde fiecare argument trebuie măsurat, valoarea socială a unui dolar redistribuit de la cei ultra bogați, precum Jeff Bezos, către cei pentru care și un dolar înseamnă supraviețuire, reprezintă o problemă mai mult pentru filosofi să decidă, dacă o economie în care majoritatea veniturilor se concentrează în mâinile celor puțini este mai bună decât o economie în care veniturile sunt egal distribuite. În timp ce puterea politică este conectată cu puterea economică și puterea economică conectată cu reglementările dintr-un stat stabilite în procesul politic, nu putem ignora responsabilitatea morală a decidenților de a folosi această putere în interesul comun, și nu doar în favoarea unor grupuri restrânse. De-a lungul istoriei, omenirea a trecut prin mai multe sisteme economice, feudalism care s-a manifestat printr-o concentrare a puterii și averii, creștere economică mică și un progres social minim. Regimul comunist care a reușit să aibă o egalitate mai mare în distribuire bunurilor materiale dar eșuând în creșterea economică, lipsa libertății, o concentrare a puterii și o mare inegalitate în standardele de viață. Neoliberalismul, care este sistemul economic dominant în lumea occidentală, a adus inovație și expansiune economică, dar începe a fi perceput ca un sistem care generează din ce în ce mai multe inegalități sociale. Motiv pentru care autorul subliniază importanța unei analize profunde asupra ceea ce înseamnă o economie bună și relația acesteia cu societatea. Reducerea inegalității nu înseamnă doar redistribuție prin taxe și subvenții, ci presupune un mix de politici coerente: reguli clare de concurență, o taxare echitabilă, transferuri sociale bine țintite, investiții în educație și sănătate, sprijin pentru piața muncii și, mai ales, transparență în procesul decizional.

Creșterea economică și sistemul politic

Maddison Historical Statistics este un proiect care măsoară creșterea economică la nivel global de-a lungul istoriei. După cum se poate observa în graficul de mai jos, ritmul de creștere economică a înregistrat o accelerare semnificativă în ultimii 70 de ani, ceea ce s-a resimțit în standardul de viață. Pe măsură ce se produce mai mult (ceea ce reprezintă esența creșterii economice), coșul de consum al fiecăruia dintre noi crește, datorită economiilor de scară, iar noi, consumatorii, putem achiziționa tot mai multe bunuri, satisfăcându-ne nevoile.

Desigur, specializarea muncii și progresul tehnologic au jucat un rol important, dar nu trebuie să uităm nici de impactul tranziției către un sistem politic democratic asupra politicilor economice, atât pentru întreprinderi, cât și pentru gospodării. Faptul că politicienii s-au concentrat pe creșterea bunăstării a fost o consecință directă a extinderii dreptului de vot către întreaga populație, iar, ca urmare, măsurile de austeritate au devenit nepopulare, contribuind la niveluri de îndatorare ridicată.

Alegem răul cel mai mic

În politică, auzim des expresia „Am ales răul cel mai mic”. În economie, există o teorie similară: „Second Best” (Lipsey & Lancaster, 1956), care spune că atunci când nu putem obține situația ideală (first best), o a doua cea mai bună soluție poate totuși să genereze rezultate pozitive. Un exemplu clar este intervenția statului în agricultură prin subvenții. Scopul lor nu este doar economic, ci și social: pe de o parte, se mențin prețuri accesibile pentru consumatori, iar pe de altă parte se asigură securitatea alimentară a țării. În mod ideal, piața ar trebui să funcționeze liber, iar fermierii ineficienți să fie eliminați prin concurență. Însă, în realitate, condițiile interne și externe – de la schimbările climatice la politicile altor state – fac ca măsurile de tip „second best” să fie necesare pentru stabilitate economică și socială. La fel se întâmplă și în politică: ideal ar fi să avem o reprezentare autentică, cu lideri care reflectă perfect valorile noastre. În lipsa acestora, alegem persoanele sau organizațiile care ne sunt cele mai apropiate ca viziune. Din aceste decizii decurg politici concrete: susținerea agricultorilor, compensarea facturilor la energie, alegerea între cota unică de impozitare sau impozitarea progresivă. Astfel de decizii fiscale nu definesc doar economia internă, ci și poziționarea Moldovei: un stat care redistribuie și protejează echitatea socială sau o economie fragilă, unde decalajele cresc și nemulțumirea socială poate fi exploatată politic. Toate acestea nu sunt doar măsuri tehnice, ci decizii politice cu impact direct asupra economiei și asupra modului în care întreprinderile și gospodăriile își ajustează comportamentul.

La nivel individual, fiecare dintre noi face alegeri zilnice privind utilizarea resurselor financiare pentru a ne satisface nevoi și dorințe. La nivel agregat, aceste alegeri se regăsesc în indicatorii macroeconomici pe care guvernele și factorii de decizie îi urmăresc. Atunci când apar dezechilibre economice, guvernul decide să intervină sau nu, în funcție de valorile și prioritățile celor aflați la putere.

Concluzie

Atunci când facem o decizie, ideal ar fi să avem în gând ”Vălul ignoranței”, sugerat de John Rawls, în care, atunci când facem o decizie pentru societate, aceasta să fie astfel încât, chiar dacă am fi un bancher bogat sau un muncitor sărac, regulile impuse să asigure o egalitate de șanse pentru toată lumea.

Conștientizarea legăturii dintre economie și politică este esențială. Orice alegere politică se transmite mai devreme sau mai târziu în economie și, implicit, în bunăstarea noastră de zi cu zi. De aceea, votul din 28 septembrie nu este doar un gest civic, ci și o decizie economică, prin care fiecare dintre noi influențează modelul de dezvoltare al țării în funcție de valorile pe care le susținem.

---