Probleme locale, soluții generale (I)
Capcanele dezvoltării teritoriale ale Republicii Moldova
Acesta este un eseu care urmează să fie publicat în două părți. Articolul de față tratează problemele dezvoltării teritoriale ale Republicii Moldova, precum și răspunsul autorităților, pe când continuarea sa urmează să discute soluții alternative la această stare de fapt.
Problema de fond
Deși în Municipiul Chișinău trăiește 27,78% din populația țării, peste 60% din producția economică a Republicii Moldova (61,2%, în 2023)[1], are loc pe teritoriul și în împrejurimile capitalei, iar această divergență, când este reprezentată cartografic (Figurile 1 și 2), devine frapantă.
Pe cap de locuitor, contrastul dintre Chișinău și teritoriu este și mai puternic: în timp ce PIB/capita în Chișinău în 2023 era de 278 de mii de lei, în Sud, cea mai puțin dezvoltată regiune, era de numai 60 de mii. Altfel spus, un locuitor obișnuit al Chișinăului era de 4,6 ori mai productiv economic decât un locuitor din Sud. Contrastele dintre Chișinău și provincie (hinterland)[2] continuă: în deceniul care s-a scurs de la recensămintele din 2014 și 2024, aproape toate raioanele și municipiile moldovenești au înregistrat o scădere demografică, recordul în acest sens e deținut de raionul Ocnița, a cărui populație a scăzut cu 29,5% în acest răstimp. Singurul loc care a crescut, cu 16,8%, a fost Municipiul Chișinău[3]. Mai mult decât atât, în 2020, 60% din construcția locativă nouă a Moldovei s-a concentrat în Chișinău, precum și 72% din volumul cifrei de afaceri și 68% din volumul capitalului investit[4]. Nu în ultimul rând, se remarcă absența unei rețele urbane solide, formate din municipii și orașe de rang secund: al doilea oraș ca mărime (după populație) din Moldova este Bălți, care este de 6 ori mai mic decât Chișinăul, iar următorul este Durlești, parte de fapt zonei metropolitane a capitalei (Fig. 3).
Hipertrofierea Chișinăului ca oraș și diminuarea activității economice și a dimensiunii demografice a provinciei moldovenești se observă foarte clar dintr-o imagine a poluării luminoase în timpul nopții (Fig. 4); cu excepția a două orașe aflate sub control transnistrean (Tiraspol și Bender) și a Bălțiului în Nord, Chișinăul pare o insulă luminoasă într-o mare gri, care abia mai pâlpâie.
Dinamica teritorială
Printre cauzele acestor contraste teritoriale se numără gradul accentuat de fragmentare administrativ, ceea ce îngreunează adoptarea unei politici teritoriale coerente, nivelul înalt de centralism politic, absența infrastructurii economice, ponderea ridicată a sectorului agricol în economia moldovenească, și slaba formare a capitalului uman[5]. O cauză mai profundă este de asemenea moștenirea sovietică: abordarea dirijistă de a crea centre urbane și industriale în teritorii slab polarizate, cu scopul distribuirii echitabile a bunăstării în spațiu a eșuat după căderea Uniunii Sovietice, când fluxurile umane și materiale au început să urmeze logica pieței și să abandoneze zonele care depindeau de colhozuri sau sectoare industriale necompetitive.
Concentrarea populației și a activității economice, însă, nu este o problemă în sine. Aglomerările economice apar natural, în urma mecanismelor de piață manifestate în timp și spațiu care duc la concentrarea factorilor de producție într-un loc, ceea ce generează o dinamică de cauzalitate circulară[6]: o dezvoltare mai puternică a sectoarelor secundar și terțiar creează cerere de muncă, satisfăcută prin migrație internă, ceea ce mărește piața locală și duce la o dezvoltare și mai mare a sectoarelor cele mai productive. În timp, acest proces duce la formarea unei structuri tip centru-periferie, în care un centru urban cu o producție economică diversificată ce aduce valoare adăugată poate susține o populație ridicată, căreia îi asigură salarii mai mari, și extrage resurse dintr-un hinterland mai puțin sofisticat ca structură sectorială. Însă, deși aglomerarea duce la câștiguri de productivitate, manifestate prin economii de scară, randamente marginale crescătoare, efecte de propagare (spillover effects)[7] etc., în cazuri extreme implică și multe aspecte detrimentale. Într-o astfel de situație, resursele și capitalul uman nu sunt alocate în mod corespunzător, iar capitala se congestionează, aspect care la rândul lui vine cu externalități negative puternice, manifestate prin poluare, pierderi de eficiență, costuri sociale și, nu în ultimul rând, presiune puternică asupra fondului locativ și inflație pe piața imobiliară[8].
Strategia guvernamentală
Pe scurt, în cazul Moldovei, Chișinăul absoarbe resursele regiunilor din jur, fără a reuși să difuzeze înapoi bunăstare, iar asta afectează inclusiv viața chișinăuienilor, care se confruntă cu timpi crescuți în trafic, risc mai mare de șomaj[9] și prețuri prohibitive ale locuințelor. Aceste aspecte sunt bine-cunoscute de factorii decizionali din Republica Moldova, cum este vizibil și din actuala Strategie Națională de Dezvoltare Regională, vizând perioada 2022-2028. Documentul identifică simptomele generate de modelul de dezvoltare monopolar a Republicii Moldova: un declin demografic și economic regional, dependența de Chișinău ca pol de absorbție al activității economice și al fluxurilor migratorii, gradul accentuat de ruralitate (53,6% pondere a populației rurale[10]) și lipsa de competitivitate a produselor pe piața de export. De asemenea, subliniază faptul că cele două Regiuni de Dezvoltare (RD) aflate peste media națională a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor sunt RD Centru și RD UTA Găgăuzia. Regiunea Centru beneficiază în urma proximității față de capitală, în timp ce Găgăuzia se pare că a reușit să fructifice beneficiile conferite de statutul administrativ aparte, fiind o dovadă inclusiv a câștigurilor aduse de descentralizarea fiscală și de un grad mai mare de autonomie locală[11]. Mai mult decât atât, documentul evaluează și succesul implementării măsurilor stabilite de strategia anterioară (2016-2020); cu toate că se înregistraseră progrese modeste, în 2022 23,7% dintre proiecte erau în curs de implementare, iar 26,7% nici fuseseră inițiate, din constrângeri administrative și bugetare[12].
În continuare, sunt propuse trei direcții principale de concentrare a eforturilor autorităților moldovenești: creșterea competitivității regionale, promovarea coeziunii teritoriale în vederea prevenirii excluziunii sociale și îmbunătățirea cadrului instituțional și a capacității administrative, pentru a permite implementarea cu succes a politicilor teritoriale. Primul obiectiv implică dezvoltarea rețelei urbane - prin desemnarea Bălțiului ca pol de dezvoltare națională, iar a orașelor Orhei, Ungheni, Soroca, Edineț, Cahul și Comrat drept poli de dezvoltare regională, identificarea avantajului comparativ al fiecărei regiuni și stimularea activității antreprenoriale și industriale în vederea exploatării respectivului avantaj și îmbunătățirea legăturilor economice transfrontaliere. Al doilea obiectiv are în vedere îmbunătățirea infrastructurii și a dotărilor tehnico-edilitare, iar al treilea se referă la îmbunătățirea mijloacelor de finanțare a proiectelor, la asigurarea coordonării dintre diferitele instituții implicate în dezvoltarea regională (Ministere, Agenții de Dezvoltare Regională, Consilii de Dezvoltare Regională etc.) și la operaționalizarea RD Chișinău ca unitate teritorială funcțională. Mai mult decât atât, documentul identifică axa Chișinău-Orhei-Sîngerei-Bălți ca principal coridor economic al țării, subliniază importanța racordării Chișinăului la rute de transport pan-europene, evidențiază oportunitățile și necesitatea dezvoltării sectorului turistic și menționează sprijinirea construirii de clustere industriale.
Obiectivele setate de Strategia Națională de Dezvoltare Teritorială sunt ambițioase și, în teorie, sună promițător. Rapoartele de progres din ultimii ani indică însă că realitatea este mai nuanțată și că implementarea proiectelor se confruntă cu diverse constrângeri de natură administrativă și financiară. Este drept că s-au înregistrat progrese cu privire la infrastructură, la crearea rețelelor de transport urban și la dotările tehnico-edilitare, iar capacitățile instituționale ale autorităților locale s-au îmbunătățit, însă obiectivele Strategiei și ale programului complementar de creare a polilor de creștere regionali sunt încă departe de a fi atinse. Majoritatea proiectelor realizate (de exemplu: reabilitarea acoperișului unei grădinițe în Fălești, organizarea de zone de recreere sau terenuri de joacă în Drochia și Ceadîr-Lunga etc.), deși necesare asigurării unui trai uman decent și importante în reducerea riscului de excluziune socială, nu sunt suficiente pentru a schimba traiectoria economică descendentă a regiunilor moldovenești. În 2024, au fost aprobate 712 proiecte noi în cadrul programelor ,,Satul European” și ,,Servicii de creșă publice” și au fost finalizate 185 de proiecte de dezvoltare locală; numai 8 proiecte de dezvoltare regională au fost finalizate[13]. Se observă, așadar, o tendință de fragmentare a finanțării, de aprobare a numeroase proiecte sociale de anvergură locală și o eclipsare a primului obiectiv al Strategiei - creșterea competitivității economice prin stimularea activității antreprenoriale în sectoare inovative, avansate tehnologic, care necesită capital uman - de către eforturile de susținere a coeziunii teritoriale. Se observă în continuare un grad redus de inițiere sau finalizare a proiectelor concepute[14], cel mai adesea din pricina constrângerilor financiare[15], iar proiectele care sunt finalizate adesea nu beneficiază de sprijin de la guvernul central. Aceste aspecte contribuie la o scădere a calității lucrărilor, din nevoia de a reduce costurile suportate de autoritățile locale[16], chiar și în cazul în care acestea reușesc să acceseze surse de finanțare externă. Costurile s-au dovedit a fi mai mari decât cele preconizate, iar termenii de finalizare a lucrărilor au fost amânați, fapte ce au dus la recomandarea ca proiectului de dezvoltare a polilor regionali să-i fie extins deadline-ul până în 2030[17], lucru agravat de faptul că niciun oraș din cele 6 selectate încă nu îndeplinește criteriile stabilite. În continuare, se remarcă un grad scăzut de colaborare între instituțiile statului[18], ineficiențe în abordarea proiectelor intersectoriale, diferențe în ritmuri de implementare între diferite orașe și, în general, o lipsă de adecvare a capabilității aparatului birocratic la necesitățile din teren. Concluzia este, așadar, că motivele de fond care au generat actualul impas teritorial moldovenesc, anume capacitatea statală scăzută a Republicii Moldova și natura precară a instituțiilor și a administrației, împiedică însăși rezolvarea acestei stări de fapt.
Continuarea acestui articol urmează să fie publicată
[1] Biroul Național de Statistică (BNS)
[2] Aria din jurul unei localități, de unde își extrage resursele materiale și umane și pentru care oferă servicii specializate ce nu pot fi oferite în teritoriu; aria de influență a acelei localități.
[3] Biroul Național de Statistică (BNS)
[4] Strategia Națională de Dezvoltare Regională 2022-2028, p. 9
[5] Pentru o discuție amănunțită cu privire la cauzele disparităților teritoriale din Moldova, precum și pentru o analiză pertinentă a diferitelor soluții ce pot fi aplicate, de consultat recentul articol al lui Dumitru Tărăburcă, din Logos Press: https://logos-pres.md/noutati/dezvoltarea-teritoriala-a-moldovei/, accesat la 06.04.2026
[6] Myrdal (1957), Krugman (1991)
[7] Pentru analize teoretice referitoare la dezvoltarea aglomerațiilor economice și a dinamicilor centru-periferie, un punct de pornire sunt articolele din tradiția Noii Geografii Economice, pentru care Paul Krugman a primit Premiul Nobel în 2008.
[8] În timp ce în Chișinău cererea continuă să fie mare, limitată de ofertă și de constrângeri de creditare (care pot explica încetinirea tranzacțiilor din ultima perioadă), conform lui Victor Cernomorcenco, expert imobiliar, în zonele rurale moldovenești “casele se vând foarte rar [...] sub valoarea lor reală”. Dintr-un interviu acordat Radio Europa Liberă Moldova: https://moldova.europalibera.org/a/in-esenta-realitatile-si-paradoxurile-pietei-imobiliare-din-r-moldova/33361119.html, accesat la 06.04.2026
[9] Există o corelație între mărimea orașului și rata șomajului (Gaigné & Sanch-Maritan 2019). Numărul mai mare de oportunități este atenuat de competiția mai pare pe piața muncii. În Moldova nu se observă un trend semnificativ în această privință însă, de exemplu, anul trecut rata șomajului în Chișinău a fost mai mare decât media națională (BNS)
[10] Recensământul Populației și al Locuințelor 2024
[11] Ibidem.
[12] Idem., p. 4
[13] Raport de progres privind implementarea Strategiei naționale de dezvoltare regională 2022 - 2028. Ianuarie-Decembrie 2024, p. 6
[14] Raportul de progres privind implementarea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 (perioada de raportare 2024), p. 3-4
[15] Idem., p. 8
[16] Idem., p. 4
[17] Raport de progres al implementării programului național de dezvoltare a orașelor - poli de creștere în Regiunea de Dezvoltare Centru pentru anul 2025, p. 25
[18] Raportul de progres privind implementarea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 (perioada de raportare 2024), p. 8
 | A guest post by
|